Fizica Atmosferei

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE a fost stabilit in anul 1996 printr-o Hotarare Guvernamentala. Institutul are misiunea de a dezvolta cercetari fundamentale si aplicative in domeniul optoelectronicii aliniindu-se astfel la directiile stiintifice ale programelor europene si in acelasi timp sa corespunda cerintelor strategiei nationale de cercetare. Cercetarea se concentreaza in domeniul proceselor fizice, sistemelor specific tehnice si complementare ce emit, modeleaza, transmit si primesc radiatie optica. Institutul gestioneaza in mod eficient caracterul multidisciplinar al departamentelor permitand abordarea proiectelor din stagiul initial pana la transfer tehnologic. Activitatile de cercetare vizeaza crearea si dezvoltarea unei comunitati de cercetare de un inalt nivel, cu dezvoltare atat in domeniul cercetarii aplicative cat si al dezvoltarii de tehnologii.

In prezent, institutul reuneste 200 de angajati dintre care 152 implicati direct in activitatea de cercetare dezvoltare.  Competenta cercetatorilor este sustinuta de un numar foarte mare de proiecte acordate in competitii nationale si internationale. 

Observatorul Roman de Cercetare 3D a Atmosferei RADO, este parte a institutului National de C-D pentru Optoelectronica INOE si reprezinta o investie majora directionata catre up-gradarea tehnicilor optoelectronice pentru monitorizarea mediului. RADO este un "super site" ce a deschis sau a intarit legaturile cu retelele internationale EARLINET (European Lidar Network), AERONET (Aerosol Robotic Network), MWRNET (Microwave Radiometer Network) si ACTRIS (Aerosols, Clouds, and Trace gases Research Infrastructure Network).  RADO este constituit din 3 parti principale: Reteaua de Observare (constituita la cele 5 statii lidar din cadrul ROLINET (Reteaua Romana de Sisteme Lidar - Romanian Lidar NETwork), Centrul de Date si Centrul de Stiinta. Centrul de Stiinte are un dublu rol: pregatirea si formarea resurselor umane cu inalta calificare (master studenti, studenti la doctorat) si totodata ca suport de implementare a activitatilor propuse in cadrul proiectului (centru de expozitie stiintifica, demonstratii pratice si interactii directe cu publicul, publicitate prin mass media). 

Activitatile de promovare cuprind evenimentele unde are loc interactiunea cu publicul larg. Specialistii institutului au noștri au fost invitați la emisiuni radio și TV publice de audiență mare, pentru a explica publicului larg influența unor fenomene naturale asupra vieții de zi cu zi, pentru a prezenta utilizarea tehnicilor optoelectronice în cadrul anchetei / diagnosticul / restaurarea / conservarea artefactelor sau să povestească despre norul de cenușă vulcanică care a trecut peste România în aprilie 2010.